Best viewed with Encoding: Central European

ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH VASILE CEL MARE
Patronul spiritual al Parohiei noastre
(1 ianuarie)

Dupa obișnuitul început se zic:

Condacele și Icoasele

Pe tine trambița cea cu dumnezeiască glăsuire și cerească albină, care din florile, învățăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viață a dogmelor Treimii și ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăție neîmpuținată, din care gustăm noi toți, cu dulce cântare te lăudăm cântându-ți ție: bucură-te, mare ierarhe Vasile !

Icosul I

Cel care prin curăția vieții tale te asemeni cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieștile înălțimi și străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit, dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primește de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cerești arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhierști;
Bucură-te, luminătorule ceresc al preoției;
Bucură-te, povoțuitorul preaînțelept al pustniciei;
Bucură-te, deșteptătorul păcătoșilor către pocăință;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credință;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile

Condacul al 2-lea

Al Păstorului de aproape slugă făcându-te, Sfinte Vasile, ai îmbogățit Biserica cu Înțeleptele tale învățături, pentru care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !

Icosul al 2-lea

Ai fost, preasfinte părinte, totdeauna la înălțimile vredniciei arhierști și întru adâncul smereniei, pentru care noi minunându-ne cântăm ție : Bucură-te, cel ce te veselește în Biserica biruitoare;
Bucură-te, cel ce de la Împăratul Hristos primești binecuvantare;
Bucură-te, turn preaînalt al privirilor cerești;
Bucură-te, înțeleptul tâlcuitor al celor teologicești;
Bucură-te, magistrul științelor frumoase;
Bucură-te, că ți-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucură-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucură-te, cu heruvimii de Dumnezeu văzătorule;
Bucură-te, prietenul apostolilor;
Bucură-te, întâistătătorul arhiereilor;
Bucură-te, cu mucenicii împreună-șezătorule;
Bucură-te, cu proorocii binevorbitorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul al 3-lea

Pusu-te-a e tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuțești gurile ereticilor, iar noi, credincioșii, Bucurăndu-ne cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Împotrivindu-ne, părinte, lui Iulian prea păgânul împărat și mărturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai rușinat păgânătătea lui, făcându-te mucenic de bunăvoie, pentru care auzi de la noi:
Bucură-te, sabie ascuțită cu focul Duhului;
Bucură-te, mărturisitor fără de frică al adevărului;
Bucură-te, propovdduire puternică a Treimii;
Bucură-te, luptător tare împotriva nedumnezeirii;
Bucură-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucură-te, gură adanc grăitoare a Treimii;
Bucură-te, către Sfânta Treime al credincioșilor mijlocitor;
Bucură-te, al Bisericii a toată lumea luminător;
Bucură-te, că pe cei zgârciți, spre îndurare i-ai plecat;
Bucură-te, că pe cel popor de foame l-ai scăpat;
Bucură-te, a iubirii de argint săgetătorule;
Bucură-te, la milostenie îndemnătorule;
Bucură-te, mare ierarhie Vasile !

Condacul al 4-lea

Văzut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Născătoarea de Dumnezeu înconjurată de cetele îngerești și poruncind mucenicului Mercurie să nimicească pe păgânul Iulian, vrăjmașul Fiului Său, iar după ce te-ai încredințat că ai fost ascultat, îndată ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbură Biserica lui Hristos, cu multă bărbăție l-ai mustrat, preaînțelepte părinte, pentru care te lăudăm pe tine zicând:
Bucură-te, ochiul Bisericii cel pătrunzător;
Bucură-te, de pleava clevetirilor vânturător;
Bucură-te, al viei lui Hristos înțelept lucrătorule;
Bucură-te, al tainelor mare învățătorule;
Bucură-te, munte aspru al pocăinței;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinței;
Bucură-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, vulturul teologiei, cel cu înaltă suire;
Bucură-te, al preoției povățuitorule;
Bucură-te, al dascălilor învățătorule;
Bucură-te, mare învățător al feciorei;
Bucură-te, grădina cea împodobită a curăției;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 5-lea

Venit-a la tine, Sfinte lerarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptățită de eparhul cetății, cerând de la tine a-i face mijlocire, iar tu, înfricosându-l cu judecata lui Dumnezeu, l-ai plecat a-i face dreptate, de care ea, bucurăndu-se, ți-a adus mulțumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Următor făcându-te Mântuitorului, preaînțelepte părinte, te-ai arătat mare apărător celor nedreptățiți pentru care zicem:
Bucură-te, apărătorul văduvelor;
Bucură-te, părintele, săracilor;
Bucură-te, sprijinitorul celor nedreptățiți;
Bucură-te, bogăția celor lipsiți;
Bucură-te, că pe eparhul spre mila l-ai plecat;
Bucură-te, cel ce cununa mucenicească ai dorit;
Bucură-te, ca mărturisitor a fi te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce bogăție pierzătoare n-ai adunat;
Bucură-te, că întru sărăcie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, asemenea lui Ilie râvnitor;
Bucură-te, ca Isaia mare glăsuitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul al 6-lea

Primit-ai, mare arhipăstorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, încât l-ai silit a trimite prin văzduh zapisul tânărului prin care se vânduse, de care minune spăimântându-ne, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit pe tine, cântare: Aliluia !

Icosul al 6-lea

Se îngrozesc mulțimile diavolilor, numai auzind numirea ta, părinte al părinților, Vasile, iar noi credincioșii cântând, aducem ție laudele acestea:
Bucură-te, fulger care arzi duhurile satanei spurcate;
Bucură-te, tunetul care risipesti sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că prin acelea ce puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului, l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulți din adâncul păcatului i-ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omule ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învățăturii;
Bucură-te, luminat povățuitor al mântuirii;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul al 7-lea

Descoperindu-i Dumnezeu viața ta cea plină de sfințenie, părinte Vasile, cuviosul Efrem în pustie vedea un stâlp de foc care se înălța la cer și a auzit glas zicând: "În acest fel este Vasile". De care minunându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Avut-ai, preasfinte părinte, inima ta din pruncie lăcaș curat Sfântului Duh, prin care te-ai făcut mare între aleșii lui Dumnezeu, pentru care cântăm Ție:
Bucură-te, sfeșnicul luminii cele neînserate;
Bucură-te, fântâna Scripturilor celor de la Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, porumbul Domnului, cel cu aripi aurite;
Bucură-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucură-te, cu Gură de Aur întru Dumnezeu unire;
Bucură-te, cu amândoi a lor pecetluire;
Bucură-te, muză de credință învățătoare;
Bucură-te, înțelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucură-te, că de înțelpciunea ta s-au mirat împărații;
Bucură-te, că de frumoasa ta gândire au amuțit ereticii;
Bucură-te, râu din apele vieții revărsător;
Bucură-te, crin ca de mireasmă împodobitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul al 8-lea

Precum când erai în viața aceasta aduceai jertfa cea fără de sânge pentru păcatele poporului, așa cum, prealăudate ierarhe, stând lângă scaunul Dumnezeirii, înalță ca o jertfă rugăciunile tale cele bineprimite, pentru noi, care te lăudăm pe tine cântând lui Dumnezeu: Aliluia !

Icosul al 8-lea

Stâlp luminător ai fost pe pământ Bisericii lui Hristos, Vasile și îndrăzneala ta către Hristos o ai dovedit și după moarte pentru care auzi-ne pe noi care zicem ție:
Bucură-te, cu numele împărăției numite;
Bucură-te, al Bisericii mare părinte;
Bucură-te, diamantul credinței cel nezdrobit;
Bucură-te, apărătorul dogmelor cel nebiruit;
Bucură-te, oglinda descoperirilor celor, dumnezeiești;
Bucură-te, paharul tainelor celor cerești;
Bucură-te, cerb la izvorul nemuririi alergător;
Bucură-te, celor credincioși către aceea povățuitor;
Bucură-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiască mirosire;
Bucură-te, făclia cuvântătorilor de Dumnezeu cea cu cerească strălucire;
Bucură-te, seceră ăpostolească, de neghinele eresurilor tăietoare;
Bucură-te, roua cerească de arșița păcatelor răcoritoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul al 9-lea

Zis-ai, preaînțelepte părinte, ca filozofia cea adevărată este gândirea la moarte. Dă-ne deci, nouă rugăciunile tale cele bune, primite la Dumnezeu, să trecem, fără primejdie prin porțile morții și ajungând la viața cea fericită să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Împodobit-ai, prealuminate, scaunul arhieriei cu înțelepciunea ta, preaînaltă și cu dumnezeiască sfințenie, pentru care aducem laudă ție :
Bucură-te, ostașul cel ager al armelor celor duhovnicești;
Bucură-te, slujitorule cu puterile cerești;
Bucură-te, cela ce întru impodobirea Bisericii pe mulți ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta la margini a străbătut;
Bucură-te, cel ce în norul privirilor ai intrat;
Bucură-te, ca teologului Ioan ai urmat;
Bucură-te, piatra cea scumpa a ierarhiei;
Bucură-te, podoaba cea luminoasă a preoției;
Bucură-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucură-te, că prin ușa oilor în staul ai intrat;
Bucură-te, cel ce turma la verdeața Scripturilor o ai păscut;
Bucură-te, că a păstoriei icoană-vie te-ai văzut;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 10-lea

Venit-a la tine, părinte, femeia cea păcătoasa și dându-ți hartia cea pecetluită în care erau scrise păcatele sale, de care se rușina a le mărturisi, tu degrab, alergând la rugăciune către Dumnezeu, ai făcut prin minune a se șterge păcatele ei. Pentru aceea noi, minunându-ne de îndrăzneala ta cea mare către Dumnezeu, cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Te-ai arătat lui Hristos, prealuminate părinte, zid nebiruit ridicat prin înțelepciunea Lui la înălțime, pentru care, cu laude ca și cu niște flori te încununează pe tine, zicând
Bucură-te, vioara Duhului, cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, albina răului cea de viață adunătoare;
Bucură-te, muză de cele cerești cântătoare;
Bucură-te, grădina Scripturilor cea veselitoare;
Bucură-te, al doilea Moise care marea eresurilor despărțești;
Bucură-te, că a trece prin aceasta pe noul Israil îl povățuiești;
Bucură-te stâlpul credinței, cel de viață purtător;
Bucură-te, fagure-de-miere din izvorul cel începător;
Bucură-te, hrănitorul celor săraci de cunoștință;
Bucură-te, cel întâi în treimea arhiereilor;
Bucură-te, că împodobești ceata păstorilor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul al 11-lea

Avut-ai, sfinte părinte Vasile, semn minunat văzut de venirea Sfântului Duh, în sfințirea dumnezeieștilor Taine. Pentru aceasta, înfruntând neluarea aminte a diaconului, ai făcut a se despărți prin perdele altarul de adunarea credincioșilor, de care minunându-ne, cântăm lui Dumnezeu celui minunat întru sfinții Săi: Aliluia !

lcosul al 11-lea

Minune mare s-a văzut la trecerea ta din viața aceasta, bineplăcută lui Dumnezeu, Vasile; căci sculându-te de pe patul morții, ai botezat pe evreul loasaf cu toată casa lui, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, că după a ta cerere, Dumnezeu, a primit a-ți prelungi viața;
Bucură-te, că ți s-a încredințat ca evreul să dobândească credința;
Bucură-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucură-te, că pe aceasta prin ostenelile arhierești o ai săpat;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munților cerești;
Bucură-te, înger iubitor al puterilor îngerești;
Bucură-te, cela ce haina cea de nuntă prin înfrânare ți-ai împodobit-o;
Bucură-te, că vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucură-te, că acum auzi cântările, ce nu se pot grăi cu limbi omenești;
Bucură-te, că de acum te desfătezi în cântări dumnezeiești;
Bucură-te, spic ceresc cel cu însutită rodire;
Bucură-te, cel ce însetezi de a noastră mântuire;
Bucură-te, mare ierarh Vasile !

Condacul al 12-lea

Prea luminate ierarh Vasile, caută cu milostivire din înălțimea munților cerești spre noi care luptăm cu aceste necazuri în marea acestei vieți primind micile noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca mântuindu-ne să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Arătându-ți-se Însuși Mântuitorul cu Sfintții Apostoli, vrednicule de laudă părinte, te-a învățat lucrarea dumnezeieștii liturghii, pe care o ai lăsat Bisericii, podoabă de mare cuviință, pentru care, cu smerenie Iăudandu-te, zicem ție :
Bucură-te, al altarului diamant neprețuit;
Bucură-te, al păstorului fluier aurit;
Bugura-te, cunoscător al dogmelor și canoanelor;
Bucură-te, luminătorul păstorilor și al soboarelor;
Bucură-te, smirna cea cu dumnezeiască mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, vrednicia cea îngerească a preoției;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminoasă;
Bucură-te, a celor leneși, trâmbiță deșteptătoare;
Bucură-te, ca Pavel, Bisericii luminător,
Bucură-te, ca Petru de cereasca împărăție descuietor;
Bucură-te, gura cuvântului din cer tunătoare;
Bucură-te, văpaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul al 13-lea

O, prealuminate părinte al părinților, Sfinte lerarhe Vasile, primind puțina noastră cântare, precum Mantuitorul banii văduvei, solește pentru noi trecere fără primejdii în ceasul morții, ca învrednicindu-ne a intra în cămara dumnezeiștii Împărății, să cântăm cu tine împreuna cântare lui Dumnezeu: AIiIuia!

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul întai. Cel ce prin curația vieții tale ... și Condacul întâi : Pe tine trâmbița cea cu Dumnezeiască ... și se face otpustul.

Înapoi

Freze Electrice
O gama variata de freze electrice. Intra sa vezi oferta! Livram rapid in 24h. Tel: 021-255.21.86

Preturi papusi gonflabile




Despre noi
Imagini/Icoane
Paterich
Predici
Sfaturi
Rugaciuni/Acatiste
Program liturgic
Pastorale
Ajutor pentru Biserică
Poșta electronică
Link-uri ortodoxe
F O R U M / G R O U P
Calendar ortodox
Motoare de căutare
Sf. Vasile - blog
Avizier parohial