Esența mesajului eshatologic al Învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos este adevărul Învierii Sale și mântuirea celor care cred în El, Fiul din Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Fără Înviere, credința în Hrisos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, ar fi lipsită de sens și ar deveni zadarnică.

Scepticii, ateii și cei care nu cred în Evenimentul istoric al Învierii lui Hristos ar avea atunci dreptate. Dar ce dovezi ale Învierii avem? Sunt două mărturii de netăgăduit: 1. mormântul aflat "gol" și 2. trupul "dispărut" al lui Iisus. Dacă sunt luate izolat, ele nu dovedesc nimic. Pentru a se explica cele două dovezi, au fost emise trei ipoteze: 1) Iisus nu a fost mort când a fost depus în mormânt, ci suferise o moarte aparentă(letargie); 2) Iisus a murit cu adevărat, dar El nua înviat, ci trupul său a fost furat; 3) Iisus a murit real și a înviat așa cum istorisesc martorii oculari. Așa cum mărturisim noi, credincioșii Învierii!

Primele două ipoteze pot fi combătute ușor. Este absolut improbabil ca un om pironit atâta vreme pe cruce, țintuit timp de șase ore în arșița zilei, să fi supraviețuit. Prin pătrunderea cuielor în mâinile și picioarele Lui, trupul Său a pierdut foarte mult sânge; se adaugă faptul că ostașul roman a înfipt sulița în coasta lui Iisus, pentru a fi sigur ca a murit. Și s-a convins! A curs sânge și apă, dovadă că sângele intrase în descompunere. Cum putea un om epuizat, ce pierduse atâta sânge, să se elibereze de fâșiile de pânză cu care fusese învelit, să îndepărteze piatra grea de sute de kilograme ce astupa mormântul și să iasă fără ca ostașii romani (ce păzeau mormântul) să reacționeze? Cealaltă întrebare este cum au reușit Apostolii să fure trupul lui Iisus? Mormântul era păzit și pecetluit, iar romanii dispuneau de mijloace adecvate pentru a afla adevărul și chiar a gasi trupul Domnului. Că ucenicii nu au furat trupul Său, deducem din faptul că evreii i-au mituit pe soldații romani ca să depună mărturie mincinoasă.

Se adaugă încă o dovadă remarcabilă: fâșiile de pânză găsite în mormânt. Cu ce scop ar fi eliberat (cei ce au furat) trupul lui Iisus din fâșii și giulgiu și apoi să fi lăsat totul acolo? Nu ar fi fost nici timp suficient pentru o încercare atât de temerară.

Cunoaștem, din istoria Bisericii primare, cu câta dăruire, dusă până la sacrificiul vieții, au predicat Apostolii adevărul Învierii. În nici un caz nu și-ar fi vărsat sângele pentru "o legendă" sau o himeră. "Că de vei maturisi cu gura că Iisus este Domnul și vei crede cu inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui." (Romani 10, 9)

Să presupunem că trupul Domnului a fost furat de vrăjmașii Lui. Dar care să fi fost cauza ce i-a determinat la așa ceva? Iudeii au făcut tot ce depindea de ei ca să-L vada în mormânt. Mai mult, ca trupul lui Iisus să nu fie furat, s-au "îngrijit" ca mormântul să fie păzit de romani. Dacă intenționau să fure trupul, își puteau atinge ținta fără să se complice, într-un mod chiar bizar. Si dacă ar fi furat trupul, l-ar fi "scos" la iveala mai târziu, ca să contracareze definitiv credința în Înviere, propovăduită cu mare zel de Apostoli.

În fine, dacă l-ar fi furat romanii, aceștia L-ar fi scos la iveală atunci când prezența creștinilor devenise atât de "deranjantă" în Imperiu.

Concluzionând, în Noul Testament, Învierea lui Iisus ni se relatează ca un fapt incontestabil. Avem mărturia garantă a Sfinților Apostoli și a autorilor Evangheliei. În timpul celor patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălțare, Domnul S-a arătat în repetate rânduri ucenicilor Săi. Știa că aceștia vor depune mărturie pentru Învierea Sa. O dovadă la fel de puternică a Învierii a fost transformarea fundamentală a vieții Apostolilor. Din "fricoși", ei au devenit foarte curajoși. Cum s-a hotarât oare Sfântul Petru să-L urmeze din nou pe Iisus? Ce l-a determinat pe Saul din Tars să primească botezul creștin și să devină Pavel - Apostolul neamurilor? Dar miile și miile de martiri creștini? Pentru ce și-au jertfit viața dacă nu pentru credința în Înviere și viața veșnică?

Spune Apostolul Petru, în Ziua de Rusalii: "Pe Iisus dat la moarte după sfatul cel rânduit și după știința de mai înainte a lui Dumnezeu, Dumnezeu L-a înviat, dezlegând puterile morții, întrucât nu era cu putință ca El să fie ținut de ea"(Fapte 2,30). Sfântul Apostol Pavel afirma și el că Dumnezeu a înviat pe Hristos (1Cor. 15, 15). Apostolii subliniază deci, că Hristos a fost înviat de Tatăl ca să arate că Învierea Lui nu poate fi explicată dintr-o putere activizată de cine știe ce ascuns omenesc al Său, prin metode ascetice deosebit de disciplinate. Acestea pot ajuta pe yoghini sa se înalțe în aer sau să săvârșească și alte fapte de putere asupra trupului. Nu pot însă, a-i readuce din moarte la viață, cum încearcă unii dintre aderenții metodei yoga să explice Învierea lui Hristos. "Învierea e o faptă a lui Dumnezeu transcendent creației, și nu a unor puteri umane." (pr. prof. dr. Dumitru Staniloaie)

Marea și covârșitoarea dovadă a dumnezeirii Mântuitorului este Învierea Sa. Fără aceasta, Iisus Hristos ar rămâne un desăvârșit învățător sau înțelept, gen Budha sau Confucius. Poate, un extraordinar "paranormal".